miercuri, 20 martie 2024

Flori de Mai - Călărași

Festivalul - Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești - “FLORI DE MAI” revine în forță! Trofeul Floricele de Mai – 10.000 lei Trofeul Flori de Mai – 25.000 lei Perioadă de desfășurare 22-26 mai 2024 Perioadă de înscriere concurenți – 20 februarie-31 martie 2024. Regulamentul și formularele de înscriere le găsiți pe site-ul instituției https://www.culturalcl.ro/.../even.../regulamente-evenimente Organizatori: Consiliul Judetean Calarasi Centrul Judetean de Cultura si Creatie Calarasi

luni, 18 martie 2024

MASSIF 2024

MASSIF 2024: muzică bună, artiști celebri, petreceri memorabile, pârtii perfecte - rețeta de succes pentru a aduce 43.000 de oameni în Poiana Brașov în weekend-ul trecut. S-a încheiat cea de a doua ediție a celui mai important eveniment muzical și de entertainment organizat într-o stațiune montană din sud-estul Europei. Pentru anul viitor organizatorii iau în calcul să prelungească evenimentul de la 4 la 7 zile.

miercuri, 21 februarie 2024

Dragobetele, sărbătorit în avans la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța

 Dragobetele, sărbătorit în avans la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanța

 
 
Emoțiile și sentimentele au caracterizat mereu ființa umană, de aceea seniorii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice nu au ignorat sărbătoarea românească a dragostei.
La cumpăna dintre anotimpuri, atunci când frigul devine mai domol și ziua mai lungă, bunicii de la cămin au sărbătorit iubirea românească într-un mod autentic, printr-o șezătoare tradițională : au povestit, și-au amintit cum era pe vremuri, dar și-au pus și creativitatea în valoare, realizand obiecte decorative. Inimioarele și florile, meșteșugite printre amintiri, vor decora camerele în care stau.
Astfel de activități oferă persoanelor de vârsta a treia ocazia de a socializa și de a-și valorifica experiențele de viață.

joi, 25 ianuarie 2024

Lumea Copiilor Magici

Cartierul Noua-Darste Brasov

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, jucărie şi scuter

Lumea Copiilor Magici vă așteaptă cu mare drag sa ne jucam împreună în fiecare zi într-un spațiu de joacă frumos și primitor, unde copii se pot juca , relaxa și cânta împreună la sistem de karaoke. Cartier Noua,strada Prunului Nr 56

sâmbătă, 16 decembrie 2023

3.250 de aparate tip LED pentru București

 

Primăria Municipiului București, prin Compania Municipală de Iluminat Public, a început instalarea celor 3.250 de aparate tip LED, de ultimă generație, dotate cu sistem de telegestiune, pe stâlpii de iluminat din Capitală.
Aparatele vor fi montate pe mai multe artere principale, primele fiind instalate pe șoseaua Mihai Bravu. Vor urma șoseaua Ștefan cel Mare, șoseaua Colentina, bd. Iancu de Hunedoara, șoseaua Pavel Kiseleff, bd. Regele Mihai I și Piața Victoriei.
 
În total, vor fi amplasate 2.355 aparate de iluminat stradal rutier și 895 de iluminat stradal pietonal.
Astfel, se va realiza un sistem de iluminat eficient, cu limitarea impactului asupra mediului și cu o reducere a consumului de energie cu aproximativ 60% și a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Aparatele, montate de Compania de Iluminat Public, vor fi integrate într-un sistem de telegestiune prin care se va asigura controlul și monitorizarea individuală, de la distanță.

sâmbătă, 9 decembrie 2023

Târgul de adopții de căței

 

De la ora 10:00, a început ultimul târg de adopții de căței organizat anul acesta de Primăria Municipiului București, prin Autoritatea Pentru Supravegherea și Protecția Animalelor.
 
La eveniment, care are loc în incinta Centrului de Informare Turistică din Pasajul Universitate, sunt propuși spre adopție 10 pui, toți sănătoși, frumoși și sociabili.
Adopțiile sunt gratuite.
 
Târgul se încheie la ora 15:00.
Vă așteptăm!
...
Sâmbătă, 09 decembrie, 10:00 - 15:00,
 Centrul de Informare Turistică – Pasajul Universitate.

luni, 4 decembrie 2023

Oare ne-ar placea ce vedem?

 Vorbim mult, deseori prost şi mai mereu fără rost, isteriile ne înghit ultima fărâmă de bun simţ, conştiinţele intră la apă, ne amestecăm în tărâţe, ne mănâncă porcii şi habar n-avem că valorăm tot mai puţin, "piaţa publică" e plină de emfază, de limbaj vulgar aplaudat frenetic, de slogane ieftine şi isterii de tot felul, toate fără sens, fără puterea de-a schimba ceva atâta vreme cât în noi e haos, atâta timp cât suntem goliţi de esenţa noastră.


Raţiunea e demult mâncată de instincte primare, ne-am pierdut echilibrul interior, părem a fi tot mai ipocriţi, egoişti, mărunţi, îngrozitor de superficiali, tot mai singuri şi trişti.


Drumul către ceilalţi e plin de prejudecăţi ieftine, de uitat în "grădina" lor deseori cu invidie, mereu dispuşi în a judeca la sânge viaţa altora, orbiţi de bârna din ochiul nostru pe care o ignorăm cu desăvârşire, purtaţi de frustrări necontrolate, de infatuare, tupeu şi lipsă de bun simţ.


Viaţa-i chiar ca o pradă, iar Dumnezeu, sau oricum s-ar numi EL, e la doar o bătaie de inimă.


Dar, negăsindu-l în noi, nu-l vom găsi niciodată în afara noastră. 


Şi mă întreb? 

Dacă ne-am uita pentru o clipă înlăuntrul nostru, cinstit şi fără jumătăţi de măsură, judecându-ne pe noi înainte de a muri de grija altuia, oare ne-ar plăcea ce vedem?"

Sursa: Nelu Balasa

joi, 23 noiembrie 2023

Clubul de sah Vulturul face inscrieri

 Te-ai gândit să îţi dai copilul la şah?

Educație prin Şah - Prima Lecţie Gratis

         Șahul ajută la dezvoltarea personalităţii copiilor şi tinerilor şi determină o îmbunătăţire reală a performanţelor şcolare.

         Şahul este considerat extrem de important pentru dezvoltarea tuturor laturilor – intelectuală, socială şi psihologică a copilului


Şahul are numeroase beneficii asupra copilului, care merită a fi amintite: dezvoltă inteligenţa şi răbdarea, gândirea logică şi creativă, memoria, încrederea în sine şi atitudinea pozitivă, de învingător, sociabilitatea, responsabilitate, puterea de a lua decizii, puterea de concentrare. Principalul motiv pentru care un copil ar trebui să joace şah este acela că este şi foarte distractiv.


Care este vârsta optimă pentru a începe şahul?


        Vârsta optima pentru a începe şahul este cea de 5 ani, dar unii copii mai precoce pot să înveţe încă de la 4 anişori.


Ce oferim?


-Cursuri pe grupe in funcție de nivel;

-Cursuri individuale;

-Cursuri pe grupe de lucru, în cadrul şcolii sau grădiniţei unde învaţă elevii;

-Cursuri de şah în limba engleza


Unde ne găsiți?


        În Călărași, la centrul din Bulevardul Nicolae Titulescu,  colț cu Prelungirea București.


Ce ne dorim?


        Ne dorim să cultivăm elevilor noştri plăcerea şi motivaţia de a juca şah. Ne dorim ca fiecare cursant să îşi atingă potenţialul şi să îşi dezvolte abilităţile cu ajutorul şahului. Fie că se doreşte performanţă sau doar iniţiere, vrem ca elevii noştri să cunoască plăcerea de a juca şah, şi bineînţeles, regulile care guvernează acest frumos joc.


Înscrieri pe tot parcursul anului la numarul de tel. 0773984940.

luni, 16 octombrie 2023

Lucrările de modernizare a infrastructurii pietonale acoperă tot mai multe zone din Constanța

 

Lucrările de modernizare a infrastructurii pietonale acoperă tot mai multe zone din oraș
Primăria Municipiului Constanța continuă să îmbunătățească condițiile de acces pietonal în cartierele orașului. Echipele Confort Urban intervin săptămâna aceasta în următoarele zone: 
 
• În cartierul Faleză Nord, pe strada Chiliei, pe sectorul delimitat de strada Viceamiral Ioan Murgescu și strada Ion Rațiu și pe strada Maramureș, pe tronsonul cuprins între strada Panait Cerna și strada Ion Rațiu, au loc ample lucrări de reconfigurare a trotuarelor. Se montează borduri noi, iar suprafețele trotuarelor sunt consolidate prin așternerea unui strat de piatră. Vor fi recondiționate trotuarele cu un strat nou de asfalt destinat traficului pietonal și vor fi construite casete pentru spații verzi. 
 
• În cartierul Palazu Mare, pe strada Sentinelei, se scot dalele din beton de pe trotuare, vechi de peste 30 de ani, se stabilizează terenul cu piatră, iar la final se va așterne un strat nou de asfalt destinat traficului pietonal.
• Pe strada Topolog și pe strada Cutezători se reabilitează aleile de acces între blocuri și aleile de acces în scările blocurilor. S-au montat borduri noi, terenul a fost stabilizat prin așternerea de piatră peste care se va turna stratul de asfalt destinat traficului pietonal.
• Scările de acces spre plaja Modern, din zona străzii Vasile Alecsandri, sunt recondiționate prin adăugarea unor confecții metalice după care se va așterne armătura și sunt returnate treptele cu beton.
• Pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, pe tronsonul delimitat de strada Soveja și bulevardul Tomis, se refac aleile de acces în scările blocurilor, precum și cele dintre blocuri. Se montează pavele și borduri noi, după ce trotuarele au fost decopertate și consolidate cu piatră.

vineri, 6 octombrie 2023

Brasovul se pregateste pentru noul sezon de schi!

 Brasovul in febra pregatiri sezonului de schi 2023-2024

Pregătirile pentru sezonul de schi sunt în desfășurare: a început testarea sistemului de înzăpezire. 


Termenul limită pentru pregătirea sezonului de schi 2023 -2024 este 15 noiembrie


Detalii gasiti accesand site-ul: brasovcity.ro